Procentul studenţilor care au călătorit cu trenul a crescut de 2,5 ori anul trecut, după introducerea, începând cu 1 februarie, a gratuităţii pe acest tip de transport pentru toţi studenţii din România.
De ce este important: Toţi studenţii din România, indiferent de vârstă şi naţionalitate, beneficiază, începând cu 1 februarie 2017, de gratuitate la transportul feroviar pentru un număr nelimitat de călătorii, inclusiv pe perioada vacanţelor universitare şi indiferent de operatorul feroviar.
Mai este bine de ştiut: Gratuitatea la transportul intern feroviar este acordată tuturor studenţilor înmatriculaţi la o formă de învăţământ cu frecvenţă, într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din România, de stat sau privată. Aceştia pot fi înscrişi la programe de studii de la toate cele trei cicluri: licenţă, masterat, doctorat, indiferent de forma de finanţare a studiilor (buget sau taxă).
Date oficiale ale CFR Călători, analizate de Profit.ro, arată că introducerea gratuităţilor nelimitate pentru studenţi a avut ca rezultat o creştere a tuturor categoriilor de studenţi în totalul călătorilor transportaţi de la 4,62%, în anul 2016, la 11,59%, în anul 2017. Este vorba, astfel, de o creştere cu 150% sau de 2,5 ori mai mare în 2017 faţă de 2016.
De asemenea, în totalul călătoriilor subvenţionate, procentul deconturilor pentru studenţi a crescut de la 21,29%, în anul 2016, la 62,28%, în anul 2017.
Sursa: www.profit.ro