Pe mai multe drumuri din ţară se înregistrează probleme de circulaţie, din cauza unor accidente, potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. De asemenea, în anumite zone există în continuare porţiuni de drum acoperite cu zăpadă frământată.

În judeţul Braşov, traficul rutier a fost întrerupt puţin după ora 9.00 pe DN10, în zona Teliu, din cauza unei tamponări în care au fost implicate două autotrenuri. Nu au fost victime. Se estimează că circulaţia va fi reluată peste o jumătate de oră.

În judeţul Cluj, traficul rutier a fost întrerupt aproximativ o jumătate de oră DN1 Huedin – Cluj-Napoca, între localităţile Izvoru Crişului şi Păniceni. Un autotren a derapat şi s-a răsturnat în afara carosabilului în cursul nopţii, intervenindu-se cu utilaje pentru ridicarea TIR-ului. Accidentul nu s-a soldat cu victime.

Un alt autotren s-a răsturnat joi dimineaţă în judeţul Alba, pe DN1, la ieşirea din Sebeş către Sibiu. Traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, fiind dirijat de poliţişti. Nu au fost victime. În momentul desfăşurării operaţiunii de ridicare a autotrenului este posibil ca circulaţia să se întrerupă în ambele sensuri.

În judeţul Ilfov circulaţia a fost întreruptă pe str. Petricani - şos. Bucureşti-Nord, bariera de la trecerea la nivel cu calea ferată (magistrala 800) defectându-se. Defecţiunea a fost remediată în jur de ora 8:00.

În judeţul Gorj, pe DN67C Novaci - Rânca, până la kilometrul 25 partea carosabilă este umedă. Pe porţiunea cuprinsă între kilometrii 25 şi 34+800, zăpada (în amestec cu material antiderapant) măsoară cel mult doi centimetri. Cu toate că nu mai ninge, se acţionează în continuare cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant. Facem precizarea că pe DN67C - Transalpina nu au fost finalizate lucrările de modernizare, iar pe porţiunea kilometrică 34+800 - 59+800 (tronsonul Rânca - Obârşia Lotrului) drumul nu a fost deschis circulaţiei publice. În consecinţă, pe acest tronson nu se acţionează cu utilaje de deszăpezire. Îi atenţionăm pe conducătorii auto că au obligaţia să respecte semnificaţia indicatoarelor care interzic accesul pe această porţiune de drum.

De asemenea, reamintim că în perioada 1 noiembrie 2013 – 30 iunie 2014 DN7C–Transfăgărăşan este închis de la kilometrul 104+000 ( Piscu Negru-judeţul Argeş) până la kilometrul 130+800 ( cabana Bâlea Cascadă-judeţul Sibiu). În judeţul Argeş rămân deschise tronsoanele Bascov (km 0+000) - Piscu Negru (km 104+000), iar în judeţul Sibiu cabana Bâlea Cascadă (km 130+800) - intersecţia cu DN1-zona Cârţişoara (km 151+955). Pe tronsoanele deschise circulaţie s-a acţionat cu utilaje de deszăpezire.

În judeţul Constanţa, în vederea executării unor lucrări, circulaţia pe DN39, pe podul de la Agigea, este restricţionată pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Totodată, până la data de 23 decembrie 2013, în anumite zile şi intervale orare se va întrerupe traficul rutier pe pod.

De luni până joi, între orele 6.00 şi 22.00, pe DN1 Bucureşti - Braşov se aplică restricţia de circulaţie pentruvehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane. Vinerea, restricţia diferă în funcţie de tronson şi de sensul de circulaţie.

Conducătorii auto că au obligaţia ca pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei să echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă. În cazul autovehiculelor de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehicululelor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, acestea trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate.

Amenda pentru conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă este prevăzută la clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, însemnând de la 720 la 1.600 de lei) şi este însoţită de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare.

CNADNR a comunicat, joi dimineaţă, starea drumurilor, existând încă rute pe care pe carosabil se află zăpadă frământată:

MUNTENIA.

A A1: Umed.

A A2: Umed.

A A3: Umed.

Uscat in Ialomita si Calarasi.

Umed in restul retelei de autostrazi si drumuri nationale, cu exceptia judetului Teleorman, unde pe partea carosabila  se afla zapada framantata de 1-3 cm.

OLTENIA

Carosabil umed, cu exceptia urmatoarelor drumuri nationale pe care se gasesc depuneri de zapada:

- DN 6 km 132 +435 - 153 + 000 limita jud. TR - Daneasa/OT, izolat zapada 1-2 cm

- DN 6 km 160+ 000 - 162+000 Pestra -  Stoenesti/OT, izolat zapada 1-2 cm

- DN 7A km 52+000 - 86+601 Voineasa - limita jud HD partial zapada 1 cm

- DN 7A km 86+601 - 91+000 limita jud. HD - Groapa Seaca/HD, zapada 1-2 cm

- DN 65C km 3+300 - 40+000 Craiova/DJ - Balcesti/VL, izolat zapada 1 cm

- DN 67C km 22+000 - 34+800 Ranca/GJ , zapada 1-2 cm

- DN 67D km 62+000 - 76+830 Obarsia Closani/GJ - limita jud. CS,  izolat zapada 1-2 cm

BANAT

Carosabil predominant umed, cu exceptia urmatoarelor drumuri nationale pe care se gasesc depuneri de zapada:

- DN 66A km 35+000-47+000, Campu lui Neag (HD), zapada 2 cm;

- DN 66A km 88+000-109+308, Valea Cernei-Cerna Sat (CS), zapada 1-2 cm;

- DN 67D km 76+830-108+390, Valea Cernei (CS)-Baile Herculane (CS), umed cu portiuni de zapada

TRANSILVANIA

A A3: Turda - uscat;  Gilau - uscat; Savadisla - uscat;

Carosabil partial umed in judetele Brasov, Sibiu, Mures, Covasna, Harghita, Cluj, Bistrita Nasaud si Alba, cu exceptia sectorului DN 1R cuprins intre km 34+000 - 54+000 (CJ), unde se gasesc depuneri de zapada de la 0 - 1cm;

CRISANA SI MARAMURES

Carosabil cu depuneri de zapada de la 0 la 1 cm pe DN 75 intre km 20+000 - 29+000, in judetul Bihor.

Uscat in rest, cu exceptia urmatoarelor sectoare de drum a caror suprafata carosabila este umeda:

- DN 18 intre km 10+000 - 40+000 Gutai (MM);

- DN 75 intre km 0+000 - 20+000 Magura (BH);

- DN 18 intre km 160+000 - 180+365 Borsa (MM).

MOLDOVA

Carosabil uscat.

DOBROGEA

Carosabil uscat.