O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alta este rănită, în urma unui accident rutier produs joi dimineaţă pe DN 1 (E68) Braşov - Sibiu, în judeţul Braşov. La această oră, traficul este blocat în zona localităţii Beclean.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, accidentul a avut loc între localităţile Dridif şi Beclean, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal.

 

În urma impactului, o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alta a fost rănită, reprezentanţii ISU precizând că persoana decedată era încarcerată.

 

La fata locului s-au deplasat un echipaj de descărcare, unul de stins incendii cu apă şi spumă, două echipaje SMURD şi o maşină de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

 

Conform Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, la această oră circulaţia este oprită pe ambele sensuri la kilometrul 240, în zona localităţii braşovene Beclean.