Un grup de turişti a fost surprins, sâmbătă, de o avalanşă produsă în Munţii Vrancei, lângă Cheile Tişiţei. O persoană a dispărut sub zăpadă. Femeia, în vârstă de 36 de ani, a fost găsită moartă.
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, Sabin Cornoiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în momentul producerii avalanşei în zonă se aflau două grupuri de turişti, însoţiţi de salvamontişti.
”Un grup de turişti a trecut de avalanşă, cel de-al doilea a fost surprins. O persoană este dispărută şi căutată la această oră”, a spus Cornoiu.
Potrivit acestuia, avalanşa produsă în Munţii Vrancei, lângă Cheile Tişiţei, a fost una atipică, de scurtă durată.
”Probabil s-a desprins un bloc de zăpadă şi a angrenat crengi şi pietre. Zăpada acolo este grea, umedă”, a afirmat Cornoiu.
O femeie de 36 de ani a dispărut în urma unei avalanşe care s-a produs în judeţul Vrancea. Alte persoane sunt blocate pe munte
Purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu, a declarat că turista surprinsă are 36 de ani.
”Este vorba despre o femeie de 36 de ani prinsă sub zăpadă. Apelul de urgenţă a fost în jurul orei 12.05, sunt mulţi salvatori la faţa locului. Celelalte persoane sunt blocate pe munte, nu sub zăpadă, sunt în siguranţă. Salvatorii încearcă să o găsească pe femeia dispărută, primii au ajuns la faţa locului poliţiştii, jandarmii şi salvamontiştii din zonă, operaţiunea de căutare este în plină desfăşurare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu.