Medicii au confirmat, joi seară, un nou deces provocat de gripă, fiind vorba despre o femeie din judeţul Bihor care fusese vaccinată. Potrivit statisticilor, acesta este cel de-ale 31-lea deces în sezonul 2017 - 2018.
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat, joi seară, că a fost confirmat un nou deces provocat de gripă, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 62 de ani din judeţul Bihor.
Pacienta a suferit de infecţie cu virus gripal de tip B şi avea boli cronice.
Specialiştii CNSCBT au precizat că femeia se vaccinase antigripal, dar a murti în cursul zilei de marţi.
Acesta este cel de-al 31-lea deces provocat de gripă în sezonul 2017 - 2018.
Tot joi, CNSCBT a anunţat că activitatea gripală a evoluat cu intensitate medie, în ultima săptămână, ”în focare locale (Bucureşti, Constanta, Olt, Braşov, Iaşi) cu tendinţă de extinderea regională şi cazuri sporadice în unele judeţe”.
S-au înregistrat la nivel naţional 1.051 cazuri compatibile cu gripa, faţă de 142 cazuri înregistrate în aceeaşi săptămână a sezonului precedent.