Autorităţile sud-coreene au detectat şi pus sub sechestru o a doua navă bănuită că ar fi transportat petrol către Coreea de Nord, violând astfel sancţiunile impuse de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) regimului de la Phenian.

Astfel, nava Koti, care provine din Panama şi care poate transporta 5,100 de tone de petrol, este blocată de două săptămâni în portul oraşului Pyeongtaek, informează BBC, care citează surse oficiale.

Majoritatea membrilor echipajului provin din China şi Myanmar, iar autorităţile sud-coreene îi interoghează, sub suspiciunea de tansabordare a încărcăturii dintr-un vaas în altul.

Este al doilea incident din ultimele zile. Vineri, Coreea de Sud a anunţat o inspecţie la un vas sub pavilion Hong Kong, Lighthouse Winmore, care transferase pe o navă nord-coreeană produse petroliere.

ONU a interzis accesul în porturile lumii a patru nave nord-coreene suspectate că transportă mărfuri interzise de sancţiunile internaţionale impuse Phenianului, dar nu a putut să includă pe listă alte şase din cauza opoziţiei Beijingului.