Reprezentanţii Sindicatului Unit al salariaţilor de la Radio România l-au denunţat la DNA pe directorul general al societăţii Ovidiu Miculescu. "În anul 2012, Ovidiu Miculescu a ocupat o funcţie de membru (Preşedinte) în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, concomitent cu o funcţie de Director General al SRR (membru) în Comitetul Director al SRR. În perioada 23 august – 31 decembrie 2012, acesta apare însă ca fiind şi angajat al SRR, cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, ocupând o funcţie remunerată de în cadrul proiectului derulat cu fonduri europene ACCES - Formarea profesională continuă, calificare/recalificare - Garanţia succesului pe piaţa muncii pentru angajaţi, cu nr. de identificare POSDRU/62/2.3./S/31209", transmite Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind într-un comunicat.
foto: cotidianul.ro