Poliţiştii bucureşteni au reţinut un şofer de taxi, după ce acesta a sustras o sumă de bani unui bărbat de naţionalitate străină, în urma unor neînţelegeri privind contravaloarea cursei efectuate, potrivit Agerpres.
„În cursul zilei de 26 august, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut un bărbat, în vârstă de 39 de ani, şofer al unui taxi, la scurt timp după săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, acesta reuşind să sustragă, prin smulgere, o sumă de bani unui bărbat de naţionalitate străină, după neînţelegeri privind contravaloarea cursei efectuate”, informează un comunicat al DGPMB.
Pe 26 august, în jurul orei 03:00, agenţi de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie au fost sesizaţi de către doi cetăţeni străini cu privire la faptul că şoferul unui taxi care i-a transportat la o adresă le-a sustras o sumă de bani, în timp ce se aflau într-o zonă din sectorul 1.
„În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că cei doi au luat un taxi din zona Centrului Istoric al Capitalei, însă, observând că suma indicată pe aparatul de taxat este prea mare, au vrut să coboare înainte de a ajunge la destinaţia stabilită iniţial, iar în momentul în care unul dintre bărbaţi a vrut să achite contravaloarea cursei, de 100 de lei, şoferul i-a smuls din mână suma de 200 de lei şi 5 euro, după care a părăsit zona”, se arată în comunicat.
Taximetrist reţinut pentru tâlhărirea unor cetăţeni străini
28 august 2017
- citeşte totul despre:
- taxi,
- politisti,
- sofer,
- nationalitate,
- bucuresti
(148 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Traian Băsescu, cercetat pentru spălare de bani
(20 aprilie 2016)
38 vizualizări
Bătăuş, băut şi fără permis, picat cu maşina în albia pârâului Dâmbu
(3 iunie 2014)
117 vizualizări
Spital evacuat de un clan de romi
(1 noiembrie 2013)
111 vizualizări
Chirurgul Gheorghe Burnei, audiat de poliţişti pentru experimente neautorizate pe copii şi luare de mită
(10 decembrie 2016)
52 vizualizări
Fostul trezorier al PNL a fost adus la DNA Ploieşti
(24 septembrie 2015)
47 vizualizări
A fost executat fondatorul sectei Aum
(6 iulie 2018)
81 vizualizări
Ursul văzut în centrul Sibiului a fost ucis; animalul a fost găsit într-o curte
(12 octombrie 2016)
44 vizualizări
Consiliul Concrenţei anchetează firmele de asigurare
(27 iulie 2015)
34 vizualizări
Noi specii descoperite în Surinam
(4 octombrie 2013)
45 vizualizări
Universitatea Princeton a primit o donaţie de cărţi rare, estimată la 300 milioane de dolari
(18 februarie 2015)
37 vizualizări
Doi tineri decedaţi au fost găsiţi într-o maşină descoperită de un cioban
(11 august 2016)
78 vizualizări
Zeci de bărbaţi au primit înştiinţări de la MApN
(15 mai 2014)
152 vizualizări
Primeşte mandat de arestare Răzvan Alexe?
(21 octombrie 2013)
282 vizualizări
Ultima bătălie pentru Doneţk, ultimul bastion al separatiştilor ruşi
(30 iulie 2014)
76 vizualizări
Haos pe o autostradă din Franţa. Zeci de răniţi după un accident în lanţ
(30 ianuarie 2017)
78 vizualizări
Ana Bogdan, eliminată de Madison Keys, în turul al treilea al Australian Open
(20 ianuarie 2018)
37 vizualizări
Curtea de Apel Bucureşti pronunţă pe 30 martie sentinţa în cazul lui Ficior. Procurorii au cerut 25 de ani de închisoare
(18 martie 2016)
47 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























