Tudor Postelnicu, fostul şef al Securităţii în timpul regimului comunist şi ministru de Interne în decembrie 1989, a murit, la vârsta de 85 de ani.

Decesul a fost confirmat, pentru Digi24, de soţia lui Postelnicu.

Tudor Postelnicu a făcut parte din Comandamentul de reprimare a grevei minerilor din Valea Jiului din anul 1977, fiind numit apoi şeful Departamentului Securităţii Statului. Numele lui este legat de urmărirea şi persecutarea mai multor disidenţi, printre care scriitorii Paul Goma, Ion Caraion, Wagner Klaus Georg, George Constantin, Gheorghe Ursu şi alţii.

În anul 1987, devine ministru de Interne şi membru al Comitetului Central al PCR, fiind în funcţie la momentul Revoluţiei din decembrie 1989. Este arestat de revoluţionari. În februarie 1990, a fost judecat de Tribunalul Militar, în cadrul lotului “CPEx” în “procesul celor patru”, în care au fost judecaţi şi Emil Bobu, Manea Mănescu şi Ion Dincă. Tudor Postelnicu a fost condamnat la închisoare pe viaţă, confiscarea averii şi privarea de unele drepturi civile. În urma recursului, i s-a schimbat încadrarea de la genocid la omor deosebit de grav, şi a rămas să execute 14 ani de închisoare, din care a făcut şapte.

În timpul uneia din şedinţele publice ale procesului şi-a justificat deciziile şi acţiunile rostind celebra frază: ”Am fost un dobitoc!”.