Mai multe explozii s-au produs, vineri, la o conductă de ţiţei din comuna băcăuană Urecheşti, potrivit Mediafax. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au declarat că deflagraţiile au avut loc pe raza a trei sate, în timpul unor lucrări la conductă, şi au fost afectate 11 case, dar nu au fost înregistrate victime.

Potrivit reprezentanţilor ISU, conducta subterană de ţiţei a cedat în mai multe zone şi au avut loc mai multe explozii, simultan, pe teritoriul a trei sate din comuna Urecheşti - Slobozia, Corniţel şi Urecheşti. Din cele 11 case afectate, una dintre ele a fost avariată în proporţie de 60 %.

O cauză probabilă a producerii exploziilor ar fi un scurtcircuit produs în timpul operaţiunii de pompare a aerului pe conductă.

.