Curtea de Apel Constanţa este aşteptată să se pronunţe luni cu privire la solicitarea DNA de înlocuire a controlului judiciar cu arestul la domiciliu pentru arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, în dosarul în care acesta este judecat pentru că ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene.
Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au luat în discuţie, vineri dimineaţă, solicitarea DNA de înlocuire a controlului judiciar cu arestul la domiciliu pentru arhiepiscopul Tomisului, amânând pronunţarea pentru luni.
La finalul şedinţei de vineri, care nu a fost publică, avocata IPS Teodosie, Maria Vasii, a declarat jurnaliştilor că documentul în baza căruia DNA cere arestul la domiciliu este falsificat, fiind modificat anul.
”Am constatat cu stupoare că în anul 2017 se practică înscrisuri într-o manieră grosolană, şi îmi asum ceea ce spun. Vreau să vă spun că această cerere de astăzi, de înlocuire a controlului judiciar cu arestul la domiciliu, privea un înscris pe care l-ar fi semnat IPS Teodosie la data de 12 mai, pentru ca Primăria Ovidiu să elibereze un înscris pentru suprafeţele de teren deţinute de o cooperativă care gestionează terenurile. Această adeverinţă se eliberează de Primărie cu o zi înainte, în 11 mai, ca atare se vede clar că nu era necesar niciun înscris în 12 mai, a doua zi. De asemenea, după ce Înaltul Teodosie ar fi semnat acea adeverinţă, se face o corectură, nu ştim de către ce persoană, şi se schimbă anul din 2016 în 2017, în mod fals. Pe baza unui înscris falsificat, falsul fiind dovedit, pentru că în dreptul schimbării anului din 2016 în 2017 este semnătura celui care şi-l asumă. În baza acestui înscris fals noi suntem astăzi aici şi o ţară întreagă discută de oportunitatea înlocuirii controlului pentru IPS Teodosie. Cât de departe poate să meargă zelul în ziua de astăzi, aşa încât să ajungem la asemenea ipoteze?”, spunea Maria Vasii.
Ea preciza că semnătura de pe acel document este diferită de cea a arhiepiscopului Tomisului.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au solicitat Curţii de Apel Constanţa înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu pentru Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, trimis în judecată, alături de alte persoane, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Potrivit DNA, în cererea procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar se menţionează că Teodosie Petrescu ”a demarat activităţi de accesare a fondurilor europene, deşi acest lucru i-a fost interzis în mod expres şi neechivoc prin obligaţiile stabilite în cadrul controlului judiciar”.
“În concret, în 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ştefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în acelaşi dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului şi pe numitul Petrescu Teodosie, precum şi să semneze şi să depună documentaţia pentru obţinerea adeverinţei de suprafaţă de la Primăria Ovidiu, cu suprafaţa de 342,52 ha teren, din care 188, 75 ha vie. Adeverinţa era necesară a fi folosită în relaţia cu APIA (Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanţa Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188,75 ha”, se arăta într-un comunicat al DNA.
Conform sursei citate, prin emiterea împuternicirii ca Ştefan Aurelian să acceseze fonduri europene, Teodosie Petrescu a încălcat simultan cele două obligaţii care îi fuseseră instituite prin măsura controlului judiciar, şi anume: să nu desfăşoare nicio activitate ce implică accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi, şi să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.