Mai multe localităţi din judeţele Buzău şi Vrancea sunt nealimentate cu energie electrică din cauza avariilor apărute la reţelele de tensiune, provocate de vânt, ploaie îngheţată şi zăpadă. Mii de abonaţi nu au curent electric în gospodării chiar şi de 12 ore.
Potrivit SDEE Muntenia Nord, în judeţul Vrancea, sunt nealimentate cu energie electrică localităţile Gugeşti, Bogza, Băleşti şi Căiata. La ora transmiterii acestei ştiri, patru echipe sunt pe teren şi acţionează pentru remedierea defecţiunilor apărute.
Totodată, în judeţul Buzău, sunt nealimentate cu energie electrică comunele Grebănu-parţial, Costeşti-parţial, Amaru, Râmnicelu, Boldu, Balta Albă şi Vîlcelele, mii de abonaţi fiind afectaţi de lipsa curentului electric.
La Buzău, pe parcursul ultimelor ore au fost şi alte localităţi fără energie electrică, precum Plevna sau Pardoşi, însă specialiştii au reuşit să remedieze defecţiunile cauzate de ploaia îngheţată şi de vânt.
Pe teren, pentru remedierea avariilor apărute în judeţul Buzău intervin17 echipe, intervenţiile echipelor de la Electrica fiind insă îngreunate de vântul puternic.