O firmă începe lucrări de prospecţiuni în 13 localităţi din judeţul Timiş, în căutare de ţiţei şi gaz. Specialiştii vor provoca mici explozii în timpul cercetărilor, potriv opiniatimosoarei.ro.

Un reprezentant al firmei Prospecţiuni SA, a explicat ca este vorba de o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi pe care se fac măsuratori pe raza localităţilor Checea, Cărpiniş, Becicherecu Mic, Dudeştii Noi, Sacalaz, Cenei, Uivar, Sănmihaiu Roman, Giroc, Sag, Parta, Peciu Nou si Giulvaz.

Guvernul României, prin Agenţia Naţională de Resurse Naturale, a concesionat suprafaţa de teren companiei ADX.  A fost organizată o licitaţie pentru lucrările de explorare, iar firma a câştigat. După ce o parte dintre proprietarii terenurilor au fost contactaţi de aceasta firmă pentru a li se plăti despăgubiri pentru o parte din culturile ce vor fi distruse în urma prospecţiunilor, miercuri vor începe primele lucrări, în localitatea Cărpiniş.

Procedura cuprinde amplasarea unui şi o sursă pentru a se vedea care este structura internă  a pământului. Una dintre surse o reprezintă o gaură adâncă de 6-10 metri în care se pune un recipient care are rolul de a crea o unda elastica, prin detonarea lui. În recipient se află o substanţă explozibilă. Reprezentanţii firmei spun că daunele vor fi minime şi ca va fi afectată doar culturile agricole pentru care se plătesc sume compensatorii, în funcţie de suprafaţă.