Un bărbat din Buzău a murit, vineri, într-o casă de pariuri din oraş, în momentul în care completa un bilet, martorii spunând că salvarea a ajuns cu întârziere. Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Buzău susţin însă că salvarea a ajuns în cinci minute de la momentul apelului, că s-au făcut manevre de resucitare, dar că, în final, a fost declarat decesul. 

Vineri după amiază, bărbatul a intrat într-o casă de pariuri din oraşul Buzău, în timp ce soţia sa l-a aşteptat la uşă. La câteva minute după ce a intrat în casa de pariuri, în momentul în care voia să completeze un bilet, bărbatului I s-a făcut rău şi a căzut, sub privitrile celorlalţi jucători.

O angajată a casei de pariuri a sunat la 112 şi a cerut ajutor medical, iar la faţa locului a ajuns un echipaj de la Ambulanţă, îm sprijinul acestuia venind şi un echipaj SMURD.

După zeci de minute de manevre de resuscitare, personalul de la SAJ Buzău a declarat decesul bărbatului, în vârstă de 59 de ani.

Martorii susţin că bărbatul juca frecvent la pariuri, însă sume mici de bani, fiind un om liniştit. Aceiaşi martori susţin că salvarea ar fi ajuns după zece minute de la apelul la 112 şi că, poate dacă ar fi ajuns mai devreme, bărbatul ar fi avut şanse să supravieţuiască.

”Era un om liniştit, punea la pariuri sume mici, a picat pur şi simplu din picioare. Fata de la casierie a sunat la 112, dar ambulanţa a ajuns târziu, cam în zece minute de la apel”, a declarat un martor al tragediei.

Pe de altă parte, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Buzău susţin că salvarea a ajuns în cinci minute de la momentul apelului, că s-au făcut manevre de resucitare, însă în final a fost declarat decesul bărbatului.

”Ambulanţa a ajuns în cinci minute de la venirea apelului. Pacientul a fost găsit în stop cardiorespirator, ireversibil. S-au făcut manevre de resuscitare, dar, din păcate, în final s-a declarat decesul”, a spus Gabriela Toma, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Cauzele decesului urmează să fie stabilite de către medicii legişti în urma necropsiei.