Punctul de Trecere a Frontierei Bechet a fost redeschis circulaţiei rutiere şi bacul care a asigura transportul vehiculelor a fost pus în funcţiune duminică dimineaţă, după aproximativ o lună de la instituirea restricţiilor de circulaţie. De asemenea, conform Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, începând de duminică, în condiţii de iarnă se reia circulaţia şi în Punctul de Frontieră Turnu Măgurele.
Restricţiile de circulaţie în Punctele de Trecere a Frontierei Bechet şi Turnu Măgurele au fost impuse pe 8 ianuarie 2017 din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, pe Dunăre formându-se poduri de gheaţă, care nu au permis traversarea fluviului cu bacul.
"Circulaţia a fost reluată în această dimineaţă la ora 9.00, fără a se crea aglomeraţie. Tranbordarea se realizează cu un bal pavilion bulgăresc, la fiecare cursă nefiind mai mult de 10 tiruri", a declarat subcomisar Dănuţ Rudăreanu, purtător de cuvânt al Serviciului Poliţiei de Frontieră Dolj.
În perioada în care Punctul de Frontieră Bechet a fost închis, conducătorii auto au avut la dispoziţie podul de la Calafat pentru a ajunge în Bulgaria, aflat la.o distranţă de 108 kilometri de bacul de la Bechet.
Conform Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, "poliţiştii de frontieră români colaborează în permanenţă cu omologii lor bulgari, în vederea fluidizării traficului şi reducerii timpilor de aşteptare".