Medicul de familie din Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, asistentele şi farmaciştii arestaţi preventiv, în 26 ianuarie, pentru înşelăciune, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fraudă informatică, fals şi complicitate la fals intelectual, uz de fals şi complicitate la înşelăciune, au fost puşi în libertate, aceştia urmând să fie cercetaţi în continuare sub control judiciar, conform deciziei Curţii de Apel Bucureşti. Cei şase au interdicţia de a-şi desfăşura profesia pe perioada măsurii preventive.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au dispus scoaterea din arest preventiv a medicului de familie Carmen Lăcureanu, a celor două asistente medicale, a administratorului unei farmacii şi a farmaciştilor cercetaţi de către procurori pentru eliberarea şi decontarea a peste 4.000 de reţele falsificate, unele dintre acestea eliberate pe numele unor morţi sau ale unor pacienţi internaţi în spital.
Conform soluţiei publicate pe portalul instanţelor de judecată, cei şase inculpaţi din acest dosar vor fi cercetaţi în continuare sub control judiciar, judecătorii considerând că propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii ialomiţeni e numele acestora este neîntemeiat.
Măsura controlului judiciar impusă celor şase le interzice acestora să ia legătura unul cu celălalt sau cu martorii din dosar, dar şi să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia există presupunerea că au săvârşit infracţiunile.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.
Cei şase cercetaţi în acest dosar fuseseră arestaţi preventiv în 26 ianuarie, ei fiind acuzaţi că în perioada 2010 – 2014, ar fi falsificat 4.508 reţete medicale, care au fost decontate prin intermediul unei farmacii, provocând un prejudiciu de 667.000 de lei.
Medicul de familie, asistentele şi farmaciştii din Ialomiţa suspectaţi de decontarea a mii de reţete false, scoşi din arest preventiv
2 februarie 2017
(36 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Report uriaş la Loto 6 din 49
(25 ianuarie 2015)
66 vizualizări
Magistraţii italieni l-au condamnat la 18 ani de închisoare pe căpitanul vinovat de moartea a 700 de migranţi într-un naufragiu
(14 decembrie 2016)
34 vizualizări
Culturi de cannabis în Prahova. 13 persoane au fost reţinute pentru trafic de droguri
(6 august 2015)
97 vizualizări
Angela Merkel a avut un accident la schi
(6 ianuarie 2014)
50 vizualizări
Cutremur în Vrancea
(18 iulie 2016)
61 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea 4,2 pe scara Richter în judeţul Buzău
(3 mai 2017)
85 vizualizări
Victor Atanasie Stănculescu a lăsat casete cu mărturii despre evenimentele de la Revoluţie
(22 iunie 2016)
113 vizualizări
Ultimul termen în dosarul "Loteria 1"
(16 iunie 2014)
81 vizualizări
Vicepremierul Gabriel Oprea a votat "pentru o Românie puternică şi unită"
(16 noiembrie 2014)
38 vizualizări
Le Figaro: Aproape 2.000 de minori semnalaţi până la jumătatea lui septembrie ca radicalizaţi în Franţa
(25 septembrie 2016)
44 vizualizări
Băsescu a semnat numirea lui Ştirbu
(17 decembrie 2013)
57 vizualizări
Statul Islamic a lansat cinci atacuri sinucigaşe asupra poziţiilor siriene şi kurde
(11 iulie 2015)
33 vizualizări
Administratorul hoţ
(1 noiembrie 2013)
54 vizualizări
Un cineast italian s-a sinucis
(6 octombrie 2013)
146 vizualizări
MAE: Grevă în transportul feroviar şi aerian din Franţa
(3 aprilie 2018)
43 vizualizări
Un avion militar rusesc s-a prăbuşit
(1 martie 2016)
180 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























