Trei persoane au fost rănite, luni dimineaţa, în comuna arădeană Vladimirescu, după ce o maşină s-a ciocnit de un TIR, după care a ricoşat într-un alt autoturism, circulaţia pe DN7 fiind blocată, iar în zonă s-au format coloane de maşini
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că o maşină a intrat în depăşirea alteia, apoi s-a ciocnit, la ieşirea din comuna Vladimirescu către localitatea Sâmbăteni, cu un TIR din Ungaria, după care a ricoşat în autoturismul pe care îl depăşise.
La locului accidentului au ajuns mai multe echipaje de pompieri militari, medici şi poliţişti.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca, a declarat că la locul accidentului a fost găsită o femeie în stare gravă, încarcerată. Totodată, alte două persoane au fost rănite.
Circulaţie blocată pe DN7 în Arad. Trei persoane au fost rănite într-un accident
23 ianuarie 2017
(37 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Percheziţii DNA la CFR şi la sediul unei companii private de transport feroviar
(18 februarie 2015)
46 vizualizări
România, locul 8 la Campionatul European de Polo
(26 iulie 2014)
52 vizualizări
Primarul Braşovului, George Scripcaru, dus în faţa instanţei cu propunere de arestare
(30 iunie 2015)
86 vizualizări
Copil de opt ani, ucis într-un atac cu grenadă în Suedia
(24 august 2016)
60 vizualizări
Tensiunile cresc in Germania. Atac armat asupra unui centru de refugiati
(5 ianuarie 2016)
44 vizualizări
Explozie şi schimburi de focuri la Bruxelles
(25 martie 2016)
60 vizualizări
Pescăruşi găsiţi morţi pe malul lacului Griviţa din Capitală, depistaţi cu gripă aviară
(10 februarie 2017)
55 vizualizări
Simona Halep, cu dreptul în China
(28 septembrie 2014)
64 vizualizări
A venit iarna! Peste 2.000 de mureşeni au rămas fără curent din cauza viscolului
(13 noiembrie 2016)
215 vizualizări
Simona Halep s-a calificat în finala de la Doha
(15 februarie 2014)
46 vizualizări
Şeful CJ Mehedinţi, reţinut pentru 24 de ore
(3 aprilie 2014)
63 vizualizări
Fidesz a câştigat alegerile din Ungaria, cu 48 la sută din voturi
(7 aprilie 2014)
92 vizualizări
Turcia, stat membru NATO, ar putea achiziţiona sisteme antiaeriene ruseşti
(15 octombrie 2016)
37 vizualizări
Frontex: Peste 1 milion de imigranţi vor ajunge în 2016 în Grecia
(30 ianuarie 2016)
38 vizualizări
Doi copii accidentaţi în Ploieşti
(8 mai 2014)
81 vizualizări
Ceaţa a paralizat aeropotul londonez Heathrow
(11 decembrie 2013)
51 vizualizări
Europarlamentare: Până la ora 10 au votat 4,61% dintre alegători
(25 mai 2014)
62 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026



















.jpg)






