Traficul pe Autostrada Soarelui a fost redeschis, joi, la prânz, după aproape trei zile, singurul tronson care este în continuare blocat fiind cel dintre Fundulea şi Lehliu-Gară, circulaţia în această zonă fiind deviată pe DN3 până la Lehliu. De asemenea, a fost reluat traficul pe A4 Ovidiu-Agigea.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, în jurul orei 10.45, a fost redeschis tronsonul Drajna - Feteşti al A2, între kilometri 105 - 143, pe ambele sensuri.
De asemenea, începând cu ora 11.00, a fost redeschis tronsonul Lehliu-Gară - Drajna al autostrăzii. Totodată, în jurul orei 11.15, a fost reluată circulaţia şi pe segmentul Bucureşti - Fundulea al Autostrăzii Soarelui.
Şi tronsonul Cernavodă - Constanţa a fost redeschis traficului şi se circulă controlat, autovehiculele fiind însoţite de utilaje de deszăpezire şi de echipaje de poliţie.
În cursul dimineţii, tronsonul Feteşti - Cernavodă al autostrăzii A2 a fost redeschis circulaţiei.
În prezent, este în continuare oprit traficul pe tronsonul Fundulea – Lehliu-Gară, cu deviere pe DN3 până la Lehliu.
De asemenea, Poliţia Română informează că a fost redeschisă autostrada A4 Ovidiu – Agigea, pe ambele sensuri.
în judeţul Constanţa, a fost redeschis DN3 Cobadin – Ostrov, deocamdată cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Traficul pe Autostrada Soarelui, redeschis după aproape trei zile; singurul tronson în continuare blocat - Fundulea-Lehliu-Gară
12 ianuarie 2017
- citeşte totul despre:
- autostrada,
- soarelui,
- tronson,
- fundulea,
- circulatie,
- redeschis,
- trafic
(45 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Petroşani: Şase lideri sindicali au intrat în greva foamei pentru situaţia gravă din minerit
(24 aprilie 2015)
23 vizualizări
Teodor Meleşcanu şi-a depus candidatura la preşedinţie
(23 septembrie 2014)
39 vizualizări
Percheziţii la mai multe firme, printre care şi SIVECO, într-un caz de evaziune fiscală
(8 septembrie 2014)
85 vizualizări
Reuniune de urgenţă a OMS pe tema virusului ZIKA
(1 februarie 2016)
56 vizualizări
Poliţia bulgară a reţinut 60 de refugiaţi pe un iaht furat care se îndrepta spre România
(18 august 2014)
62 vizualizări
Un poliţist care ancheta atacul de la Paris s-a sinucis
(11 ianuarie 2015)
68 vizualizări
O bombă neexplodată a fost găsită pe aeroportul din Dusseldorf
(2 noiembrie 2015)
57 vizualizări
Google îl sărbătoreşte pe Vasile Alecsandri printr-un logo special
(21 iulie 2014)
63 vizualizări
Difuzarea manelelor, restricţionată de către CNA
(31 ianuarie 2014)
131 vizualizări
Evazionişti urmăriţi cu drone!
(26 septembrie 2014)
53 vizualizări
Numărul imigranţilor ajunşi în Grecia a scăzut
(16 decembrie 2015)
38 vizualizări
Percheziţii la Consiliul Judeţean Dolj
(11 decembrie 2013)
76 vizualizări
Sile Cămătaru, ridicat de poliţişti, pentru că ar fi plasat zeci de prostituate în hoteluri de lux
(7 noiembrie 2014)
196 vizualizări
Statul Islamic a confirmat moartea lui John Jihadistul
(20 ianuarie 2016)
42 vizualizări
Tsipras: Grecia va ajunge la un acord cu creditorii indiferent de rezultatul referendumului
(4 iulie 2015)
50 vizualizări
Doi pietoni, loviţi de o maşină condusă de o tânără care a pierdut controlul volanului; şoferiţa şi un pasager, de asemenea, răniţi
(22 iulie 2017)
54 vizualizări
34 de morţi la graniţa Irakului cu Siria
(20 iunie 2014)
43 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























