Trei autoturisme şi o autoutilitară au rămas blocate, vineri dimineaţă, în zăpadă, în judeţul Ilfov, în unul dintre cazuri fiind vorba despre două persoane care se află şi la ora transmiterii acestei ştiri în maşină, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă urmând să ajungă la acestea. Pompierii au intervenit şi în Capitală, unde trei copaci au fost doborâţi de vânt.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Vasile Daniel, vineri dimineaţă, între localităţile Afumaţi şi Ştefăneşti două maşini, între care o autoutilitară, au derapat şi au ajuns în şanţ, fiind scoase de către pompieri.
Totodată, sursa citată a mai menţionat că pompierii sunt pe drum către două persoane care au rămas blocate cu autoturismul în zăpadă, între localităţile Afumaţi şi Şindriliţa.
Reprezentanţii ISU au mai intervenit şi în Bucureşti, unde trei copaci au fost doborâţid e vânt.