Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţă, atenţionări cod galben de vânt pentru şase judeţe din sudul ţării, unde rafalele vor atinge viteze de peste 55 - 65 de kilometri pe oră.
Până la ora 9.00, judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi sunt sub atenţionare cod galben de vânt.
Potrivit ANM, intensificările vântului vor depăşi, la rafală, 55 - 65 de kilometri pe oră, în aceste zone, potrivit ANM.
Totodată, atenţionări similare au fost emise şi pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, valabile până la ora 11.00.
Până joi la ora 10.00 este în vigoare şi o atenţionare cod galben de ninsori viscolite, pentru 25 de judeţe. Potrivit ANM, în zonele de munte va ninge şi se va depune un strat nou de zăpadă, iar vântul va avea viteze de până la 80-90 de kilometri pe oră, viscolind zăpada. În estul şi sud-estul ţării vor fi precipitaţii mixte, iar de joi vremea va deveni geroasă, noaptea şi dimineaţa, în nordul şi centrul ţării.