Un copil în vârstă de 13 ani a fost prins de două ori în aceeaşi zi furând din magazinele unui mall din municipiul Râmnicu Vâlcea, el fiind predat Poliţiei de către echipajele de jandarmi.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea, băiatul, cunoscut ca fiind un copil problemă, care are antecedente privind comiterea unor fapte antisociale, a fost prins de două ori în aceeaşi zi furând din magazinele celui mai mare centru comercial din Râmnicu Vâlcea.
O patrulă de jandarmi aflată joi după-amiază în parcarea mall-ului l-a observat pe băiat care, la vederea forţelor de ordine, a avut un comportament suspect.
În urma controlului corporal, jandarmii au descoperit că băiatul avea două parfumuri furate dintr-un magazin, fapta fiind înregistrată de camerele de supraveghere ale magazinului. În aceeaşi zi, copilul a fost prins tot de către jandarmi, după ce furase patru inele şi o brăţară dintr-un alt magazin situat în acelaşi centru comercial.
Pe numele băiatului au fost întocmite documentele legale de constatare privind săvârşirea infracţiunii de furt, jandarmii predându-l poliţiştilor pentru continuarea cercetărilor.
Prejudiciul a fost recuperat, produsele fiind returnate magazinilor.