Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care cere suspendarea temporară a negocierilor de aderare cu Turcia, din cauza reacţiei "disproporţionate" a puterii de la Ankara după tentativa de lovitură de stat din iulie, relatează agenţiile internaţionale, citate de Agerpres.
Eurodeputaţii au votat cu o mare majoritate în favoarea rezoluţiei, care nu are caracter obligatoriu.
Prin rezoluţie se solicită Comisiei Europene şi guvernelor naţionale să îngheţe negocierile în desfăşurare dintre Turcia şi Uniunea Europeană.
Dosarul turc va fi discutat din nou de liderii europeni la summitul din decembrie.
Popularii, socialiştii şi liberalii au susţinut la unison suspendarea discuţiilor cu Turcia, atâta vreme cât condiţiile de aderare nu sunt îndeplinite.
Vicepremierul turc a avertizat recent într-un comunicat că, printr-un astfel de vot, Parlamentul European se îndepărtează de orice dialog constructiv cu Turcia.
Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a susţinut menţinerea canalelor de comunicare cu Ankara.