Formaţiunea populistă eurosceptică Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP), condusă de eurodeputatul Nigel Farage, a utilizat ilegal aproape 500.000 de euro primiţi prin finanţare UE pentru alegeri interne britanice şi pentru stimularea campaniei pro-Brexit, arată documente citate de Sky News.
Formaţiunea a cheltuit fondurile în circumscripţii electorale înaintea scrutinului parlamentar desfăşurat în Marea Britanie în 2015 şi înaintea referendumului privind apartenenţa Marii Britanii la UE, desfăşurat în iunie 2016.
Fondurile fuseseră primite de către un grup politic din Parlamentul European - Alianţa pentru Democraţie Directă în Europa (ADDE), dominată de formaţiunea euroscepticului Nigel Farage, UKIP.
Grupul politic ADDE a fost creat de Nigel Farage acum doi ani, fiind format din eurodeputaţi naţionalişti eurosceptici.
Mediafax