Comisarul şef Viorel Andronic, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Piatra Neamţ, şi şase agenţi din subordine au fost reţinuţi de procurorii DNA Bacău, miercuri seara, pentru 24 de ore, pentru mai multe fapte de luare şi dare de mită şi fals intelectual.

Potrivit unui comunicat al DNA, aceştia vor fi prezentaţi, joi, Curţii de Apel Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Alţi 7 agenţi de la acelaşi birou, dar şi de la cel de ordine publică au fost puşi sub control judiciar.

Anchetatorii susţin că în perioada 22 aprilie — 18 mai 2016, cei 14 poliţişti au fost desemnaţi să efectueze activităţi de prevenire a evenimentelor rutiere cauzate de excesul de viteză pe parcursul cărora au luat mită de 115 ori.

Poliţiştii au primit sume de bani cuprinse între 50 lei şi 400 lei de la mai mulţi conducători auto opriţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier, se arată în comunicatul menţionat.

'Inculpaţii Ciolpan Iulian, Greaca Marius-Laurenţiu, Covasan Dragomir — Loredan şi Berbec Ionuţ-Alexandru au falsificat procesele verbale de constatare a contravenţiei cu ocazia întocmirii acestora, prin atestarea în cuprinsul lor a unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv consemnarea unei viteze de deplasare inferioare celei constatate, cu consecinţă reducerii amenzii. La datele de 25 aprilie 2016 şi 29 aprilie 2016, inculpaţii Greaca Marius-Laurenţiu şi Neamţu Constantin au remis o parte din sumele de bani primite cu titlu de mită de la conducătorii auto verificaţi inculpatului Andronic Viorel, în legătura cu atribuţiile acestuia de coordonare a activităţii Biroului rutier şi controlul asupra agenţilor din cadrul biroului', precizează comunicatul DNA.

În afară de comisarul şef Viorel Andronic, şeful Biroului Rutier, au mai fost reţinuţi pentru 24 de ore şi agenţii Iulian Ciolpan, Laurenţiu Marius Greaca, Constantin Neamţu, Bogdan Eugen Miziligeanu, Loredan Dragomir Covasan şi Ionuţ Alexandru Berbece.

Cei 7 agenţi puşi sub control judiciar sunt Ioan Alexandru Găluşcă, Ioan Botca Inimosu, Marius Ioan Munteanu, Ionuţ Popescu, Vasile Lucian Chifu, Adrian Ovidiu Zaharia şi Cristian Nicolae Buga.

În cauză, procurorii DNA efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, mai afirmă sursa citată.

AGERPRES