Cei doi copreşedinţi şi mai mulţi deputaţi ai Partidului Democrat al Popoarelor (HDP), principalul partid pro-kurd din Turcia, au fost arestaţi preventiv în cursul nopţii de joi spre vineri, măsură care riscă să crească tensiunile în sud-estul ţării cu populaţie majoritar kurdă, relatează AFP.
Selahattin Demirtas şi Figen Yuksekdag, care conduc împreună HDP, au fost reţinuţi în cadrul unei anchete "antiteroriste" legate de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), potrivit agenţiei de presă Anadolu.
Aceste arestări, ordonate de parchetul din Diyarbakir (sud-est), constituie o acţiune fără precedent împotriva HDP, partid care se opune ferm preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. Cu 59 de deputaţi, HDP este a treia forţă parlamentară a ţării.
În total, cel puţin 11 deputaţi ai HDP au fost arestaţi preventiv, potrivit unei liste difuzate de partid şi de Ministerul de Interne. Printre ei figurează personalităţi de renume, precum Idris Baluken, preşedintele grupului parlamentar HDP, şi Sirri Sureyya Önder, influent militant pentru cauza kurdă.
O percheziţie era în curs de desfăşurare în jurul orei locale 04:00 (01:00 GMT) la sediul central al HDP din Ankara, conform unor imagini transmise în direct de canalul de ştiri NTV.
"HDP lansează un apel comunităţii internaţionale să reacţioneze împotriva acestei lovituri din partea regimului Erdogan", a declarat partidul pe contul său Twitter.
Această vastă razie nocturnă intervine într-un context foarte tensionat în sud-estul ţării, cu populaţie majoritar kurdă, însângerat de lupte cotidiene între forţele de securitate şi membri ai PKK, organizaţie declarată "teroristă" de Ankara, Washington şi Bruxelles.
Cei doi lideri partidului — Demirtas şi Yuksekdag — fac obiectul mai multor anchete pentru presupuse legături cu rebelii kurzi. Potrivit Anadolu, reţinerea lor în arest preventiv a fost decisă după ce ei ar fi refuzat să răspundă unor convocări judiciare.
Această arestare intervine în contextul stării de urgenţă instituite în Turcia după tentativa de lovitură de stat din iulie. Unele organizaţii neguvernamentale acuză autorităţile turce de persecutarea canalelor media critice şi oponenţilor sub pretextul urmăririi presupuşilor pucişti.
"O veste foarte proastă vine din Turcia. Din nou. În acest moment, membri ai HDP din Parlament sunt pe cale să fie arestaţi", şi-a exprimat regretul pe Twitter Kati Piri, raportor al Parlamentului European privind Turcia.
Preşedintele Erdogan consideră HDP ca fiind strâns legat de PKK şi a declarat că nu va mai lua în considerare această formaţiune ca interlocutor legitim, calificandu-i cu regularitate pe membrii săi drept "terorişti".
În luna mai, Parlamentul turc a votat ridicarea imunităţii deputaţilor ameninţaţi de urmăriri judiciare, măsură contestată care îi viza pe aleşii din HDP.
"Cei care vor să ne interogheze vor trebui să ne ducă cu forţa. Noi nu vom merge de bună voie", declarase atunci Demirtas.
Selahattin Demirtas, numit uneori "Obama kurd" datorită carismei sale, a fost considerat mult timp un potenţial rival al lui Erdogan pe scena politică dominată de şeful statului turc.
Sub conducerea sa, HDP şi-a extins baza electorală dincolo de comunitatea kurdă din Turcia (15 milioane de persoane) şi s-a transformat într-un partid modern, orientat spre probleme sociale şi deschis femeilor şi tuturor minorităţilor.
După intrarea HDP în Parlament, în iunie 2015, premieră care a contribuit la privarea Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, aflat la putere) de majoritatea absolută, Erdogan a făcut din Demirtas ţinta sa, multiplicându-şi atacurile personale şi acuzaţiile de legături cu PKK.
HDP dezminte însă că ar fi "aripa politică" a PKK şi îl acuză pe Erdogan că vrea să instaureze un regim dictatorial în Turcia.
AGERPRES