Cutremurele care au afectat centrul Italiei în ultimele două luni ar putea continua, într-un efect de domino devastator, prin care un seism major duce la un altul de-a lungul sistemului de falii din Apenini, a avertizat duminică un seismolog italian.
Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs duminică în aceeaşi regiune unde, pe 24 august, un cutremur cu magnitudinea 6,2 a provocat moartea a 297 de persoane, dintre care 11 români. Din august până duminică s-au înregistrat mii de seisme mici în zonă, inclusiv unul cu magnitudinea 6,1, miercuri.
Cel mai recent cutremur nu a provocat decese, dar a fost cel mai puternic înregistrat din 1980 în Italia, una dintre ţările cu cea mai intensă activitate seismică.
Gianluca Valensise, seismolog la Institutul Naţional italian de Geofizică şi Vulcanologie, a declarat că există o “legături geodinamică” între seismul din august şi cele care au urmat, relatează News.ro.
Apenii italieni, care încep din regiunea Liguria, în nord-vestul ţării, până în insula Sicilia, din sud, sunt dominaţi de un lanţ de falii, fiecare cu o lungime de 10-20 de kilometri.
„Un cutremur cu magnitudinea 6 sau mai mare generează un stres care este redistribuit de-a lungul faliilor adiacente şi le pot face să se rupă, iar cu acest fenomen ne-am confruntat, probabil, din luna august”, a spus Valensise.
„Acest proces poate continua pe termen nedefinit, cu un cutremur mare care slăbeşte o ‘falie-soră’, într-un proces care poate acoperi, în principiu, sute de kilometri”, a adăugat el.
Potrivit lui Valensise, Italia s-a confruntat cu o secvenţă seismică în Calabria, în sudul Peninsulei, în 1783. Atunci au avut loc cinci cutremure majore, cu magnitudine 6,5 sau mai mare, în mai puţin de două luni.
Mai recent, în 1997 au avut loc trei cutremure succesive în jurul Assisi, tot în centrul Italiei. Primul a avut magnitudinea 6,4 şi s-a soldat cu 11 morţi. A doua zi a avut loc un al doilea, iar 20 de zile mai târziu un al treilea. Între cele trei s-au înregistrat replici de mică intensitate.
“Secvenţa a fost similară cu ceea ce vedem acum, dar acum este pe o scară mai mare”, a explicat seismologul.
El a avertizat că vor exista, cu siguranţă, replici seismice după cutremurul de duminică, “timp de cel puţin câteva săptămâni”, dar nimeni nu poate spune dacă vor mai fi cutremure puternice.
Riscul este, însă, mare cu faliile din nord-vestul şi sud-estul regiunii centrale. “Dacă procesul de redistribuire a stresului găseşte alte falii apropiate de nivelul de rupere, le-ar putea activa în următoarele zile sau săptămâni”, a spus Valensise.