Două supravieţuitoare ale violenţelor sexuale comise de gruparea teroristă Stat Islamic au fost desemnate câştigătoarele "Premiului Saharov 2016" pentru libertatea de gândire, acordat de Parlamentul European.
Nadia Murad şi Lamiya Aji Bashar sunt laureatele Premiului Saharov 2016 pentru lupta lor pentru demnitate şi dreptate, a anunţat preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.
Nadia şi Lamiya sunt două supravieţuitoare ale sclaviei sexuale la care au fost supuse de organizaţia teroristă Stat Islamic. Ele au devenit purtătoare de cuvânt ale comunităţii yazidite din Irak, o minoritate religioasă care a fost victima unei campanii de genocid desfăşurate de militanţii Stat Islamic.
Nadia Murad a devenit reprezentanta femeilor afectate de campania de violenţe sexuale a ISIS. Ea luptă pentru recunoaşterea genocidului împotriva comunităţii yazidi.
"Comunitatea Yazidi este dislocată aproape în totalitate, cu puţine speranţe pentru viitor (...) Am cerut Consiliului de Securitate al ONU să intervină la Curtea Penală Internaţională ca să investigheze crimele comise de ISIS împotriva comunităţii yazidite. Nimeni nu a fost la răspundere până acum pentru acest genocid. Vom continua să luptăm pentru ca ISIS să ajungă în faţa instanţei pentru crimele comise faţă de comunităţile vulnerabile şi, în special, faţă de femei şi copii", a declarat Nadia Murad.
În octombrie 2016, Consiliul Europei i-a decernat Nadiei Murad "Premiul Václav Havel" pentru drepturile omului.
La rândul ei, Lamiya Aji Bashar militează pentru comunitatea yazidi şi ajută femeilie şi copiii care sunt victime ale grupării teroriste. Ea a fost grav rănită atunci când a fugit din Iark, fiind ulterior dusă în Germania pentru a beneficia de îngrijiri medicale.
"Premiul Saharov pentru libertatea de gândire" a fost instituit în 1988, fiind acordat persoanelor care şi-au adus o contribuţie deosebită la lupta pentru drepturile omului în întreaga lume. Decernarea acestui premiu atrage atenţia asupra cazurilor de încălcare a drepturilor omului şi sprijină astfel laureaţii în cauza lor.