George Ivănescu, acţionar la mai multe companii viticole, şi alte nouă persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul în care se fac cercetări cu privire la evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 600 milioane lei (apx. 132 de milioane de euro).

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore faţă de George Ivănescu, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea şi Constantin Cîrciumaru, toţi asociaţi la societăţile implicate în activitatea infracţională.

Alături de aceştia au fost reţinuţi şi Gheorghe Cosmin Popescu, Cătălin Florian Vasilescu, Sorin Vasile Săvoiu.

Totodată au fost reţinuţi funcţionarii publici Cristian George Lascu, la data faptelor director al Direcţiei de politici şi legislaţie în domeniile vamal şi nefiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Irina Tănase, la data faptelor şef al Direcţiei de Autorizări din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), şi Ioan Toma, la data faptelor director general al Direcţiei generale juridice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni de abuz în serviciu .

Potrivit sursei citate, în perioada 2010 — 2014, patru societăţi cu activitate de producere şi comercializare a băuturilor alcoolice, deţinute sau controlate de Ivănescu, Bucura, Zlotea şi de alte persoane, au produs un prejudiciu total de 597.218.168,76 lei (aproximativ 132 milioane de euro) bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

"Activitatea infracţională s-a desfăşurat în condiţiile în care funcţionarii publici din cadrul autorităţilor fiscale şi vamale competente fie nu au îndeplinit actele la care erau obligaţi prin atribuţiile de serviciu, fie au îndeplinit asemenea acte în mod defectuos", se arată în comunicatul DNA.

Conform anchetatorilor, cauzele producerii acestui prejudiciu sunt: autorizarea, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a trei antrepozite fiscale de producţie alcool şi băuturi alcoolice deţinute de societăţi; sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată, a accizelor şi a altor obligaţii fiscale prin înregistrarea unor operaţiuni fictive, care au mărit taxa deductibilă; îngăduinţa funcţionarilor publici care nu au îndeplinit actele la care erau obligaţi şi nu au dispus măsurile prevăzute de lege pentru a opri activitatea antrepozitelor, deşi societăţile au înregistrat lună de lună obligaţii fiscale restante, iar cuantumul acestora a crescut constant.

Totodată, potrivit sursei citate, trei dintre societăţile comerciale vizate de anchetă au înregistrat în contabilitate facturi emise de pretinşi furnizori în scopul de a majora artificial taxa pe valoarea adăugată deductibilă, astfel încât, printr-o eventuală compensare ori rambursare, această sumă să poată acoperi celelalte obligaţii fiscale pe care societăţile le înregistrează din activitatea de producţie a băuturilor alcoolice.

Spre exemplu, procurorii notează că, în perioada septembrie 2012 — iunie 2014, una dintre societăţile cu activitate de producere şi comercializare băuturi alcoolice a înregistrat de la furnizorii săi facturi de avans în valoare de 1.858.666.060,62 lei (aproximativ 400 de milioane de euro), plus TVA de 388.959.854 lei (aproximativ 86 milioane de euro).

"Menţionăm că suma de 1.858.666.060,62 lei (aproximativ 400 de milioane de euro — totalul care rezultă din facturile emise de furnizorii artificiali ai societăţii respective) este atât de mare, încât ar putea fi comparată cu ratele de capital pe care România le-a plătit Fondului Monetar Internaţional în perioada 2012 — 2015 ori cu împrumutul contractat de România de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în 2011. Deşi la momentul intrării în insolvenţă (aprilie 2012), societatea respectivă nu înregistra, aparent, obligaţii restante către bugetul general consolidat, la data de 31.08.2014, conform unei adrese a finanţelor publice locale, respectiva societate figura cu obligaţii totale de plată la bugetul general consolidat, acumulate după deschiderea procedurii de insolvenţă, de 162.825.923 lei (aproximativ 36 milioane de euro)", se mai notează în comunicat.

De altfel, în aceeaşi perioadă, o altă societate din cele vizate de anchetă a înregistrat în contabilitate facturi emise de furnizorii artificiali pentru o sumă totală de 1.702.851.601 lei (aproximativ 370 milioane de euro), din care 288.939.019 lei (aproximativ 65 milioane de euro) TVA. Scopul pentru care şi această societate a înregistrat facturile de avans în contabilitate a fost, ca şi în cazul anterior, pe de o parte, sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată şi de la plata altor obligaţii fiscale restante, în special accize, iar, pe de altă parte, obţinerea unor sume de bani de la bugetul general consolidat.

Mai mult, potrivit DNA, la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, în luna martie 2012, nici această societate nu avea în mod aparent datorii către bugetul general consolidat, potrivit declaraţiilor depuse de societate. Inspecţiile fiscale efectuate ulterior deschiderii procedurii insolvenţei au arătat că societatea avea obligaţii fiscale provenite în principal din modul de calcul a taxei pe valoarea adăugată. La data de 07.10.2014, datoriile însumau 90.180.097 lei.

Toate cele trei societăţi comerciale au solicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi au susţinut că împotriva unei societăţi aflate în insolvenţă nu pot fi luate măsuri care să o constrângă să plătească obligaţiile fiscale restante.

George Ivănescu, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea, Constantin Cîrciumaru, Gheorghe Cosmin Popescu, Cătălin Florian Vasilescu, Sorin Vasile Săvoiu, Cristian George Lascu şi Irina Tănase urmează să fie prezentaţi marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile iar Ioana Toma cu propunere de arest la domiciliu.

În acelaşi dosar, procurorii DNA efectuează acte de urmărire penală faţă de alte 40 de persoane.