Drumul naţional (DN) 7 C Transfăgărăşan este închis, joi, între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă, din cauza visolului, mai multe utilaje intervenind în zonă pentru deszăpezirea şoselei.
Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu au anunţat, joi dimineaţă, că Transfăgărăşanul este închis din cauza viscolului.
”Din cauza condiţiilor meteo – viscol – DN 7 C Transfăgărăşan – este închis între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă. În zonă se acţionează cu utilaje de deszăpezire”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu.
Potrivit meteorologilor, la Bâlea Lac ninge, stratul de zăpadă fiind de 16 centimetri. În zonele unde ninge viscolit, stratul de zăpadă acumulată este mult mai mare.
În zona montană, vizibilitatea este redusă, iar temperaturile înregistrate sunt negative.