Doi turişti străini, soţ şi soţie, au murit, sâmbătă, după ce s-au lovit cu un ATV de un cap de pod şi s-au răsturnat într-un şanţ, în timp ce coborau pe drumul de acces la Gheţarul Scărişoara, din zona localităţii Gârda de Sus, judeţul Alba.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, cei doi turişti străini coborau cu ATV-ul, care era condus de către bărbat, pe drumul de acces spre Gheţarul Scărişoara, din Munţii Apuseni.
Din cauza vitezei mari, bărbatul a pierdut controlul vehiculului care s-a lovit de un cap de pod şi s-a răsturnat apoi într-un şanţ în afara drumului.
În urma impactului, atât bărbatul, în vârstă de 64 de ani, cât şi soţia sa, aflată în spate pe ATV, au fost răniţi grav.
La faţa locului, au fost mobilizate mai multe echipaje medicale, dar şi un elicopter SMURD, însă cei doi turişti nu au mai putut fi salvaţi. Bărbatul a fost găsit de echipajele medicale în stop cardio-respirator şi a decedat la scurt timp, iar femeia a murit ulterior în timpul manevrelor de salvare.
Cele două victime nu au mai fost preluate de elicopterul SMURD deoarece erau decedate deja la sosirea echipajului medical de intervenţie aeriană.
Cei doi turişti sunt cetăţeni elveţieni şi se aflau de câteva zile în Munţii Apuseni, în judeţul Alba, unde au ajuns cu o rulotă cu care făceau o călătorie în România. Cei doi ar fi vizitat, sâmbătă, peştera Gheţarul Scărişoara şi pe drumul de întoarcere au avut accidentul în care şi-au pierdut viaţa.