Mai multe incendii de vegetaţie au izbucnit sâmbătă pe insula Thassos, zonă frecventată de turişti români, anunţă, pe Twitter, mai multe persoane aflate pe insula grecească.
Potrivit primelor informaţii, sunt patru incendii separate, în districtele Prinos, Kazaviti, Kastro şi Rachoni. Cel puţin un sat, Kazaviti, a fost evacuat.
Conform turiştilor, incendiile au izbucnit în jurul orei 6.00, astfel că situaţia este încă destul de confuză.
Pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă s-au produs furtuni însoţite de fulgere. Vegetaţia de pe insulă este extrem de uscată şi este posibil ca descărcările electrice să o fi aprins. Autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele.
Numeroase echipaje de pompieri, ajutate de avioane şi elicoptere, se luptă cu flăcările, iar mai multe drumuri din regiunea afectată au fost închise.
Autorităţile afirmă că vântul bate cu 24 de kilometri pe oră şi ajută la propagarea focului.