Taifunul Namtheun a ajuns luni în zona uscatului din sudul insulei japoneze Kyushu, autorităţile avertizând asupra riscurilor de inundaţii, alunecărilor de teren, valurilor mari şi a ieşirii râurilor din matcă, informează agenţia de presă DPA, potrivit Agerpres.
Acest al 12-lea taifun din acest sezon era aşteptat să aducă vânturi puternice şi ploi torenţiale în zone extinse din vestul şi sudul Japoniei după ce lovise în cursul nopţii oraşul Nagasaki.
La ora locală 07:00 (22:00 GMT, duminică), ochiul taifunului se găsea la 70 de kilometri vest de oraşul Shimonoseki, îndreptându-se către nord-est, cu o viteză de 20 de kilometri pe oră, cu intensificări ale vântului de 64,8 kilometri pe oră şi cu rafale de 108 kilometri pe oră, potrivit Agenţiei Meteorologice din Japonia (Japan Meteorological Agency, JMA).
Se aşteaptă ca în cursul zilei, taifunul să slăbească din intensitate şi să devină o depresiune tropicală, a prognozat JMA.
Săptămâna trecută, taifunul Lionrock abătut asupra nord-estului Japoniei, a provocat moartea a 19 persoane, iar alte opt persoane sunt date dispărute, mai informează agenţia DPA.