Italia a fost zguduită noaptea trecută de un cutremur devastator care a făcut zeci de victime. Dacă în primă instanţă se părea că niciun român nu se află printre victime, până la urmă s-a aflat că cinci concetăţeni de-ai noştri şi-au pierdut viaţa în acest seism, conform unor informaţii încă provizorii. MAE anunţa, oficial, că un român a murit, iar alţi 9 sunt dispărţi şi 2 sunt răniţi.
Potrivit unor surse, se pare că numărul românilor morţi în cutremurul din Italia a ajuns la 5, potrivit B1 TV. De altfel, se pare că trupurile a două femei românce se află la morgă.
Printre românii dispăruţi în Italia se află o româncă în vârstă de 45 de ani, Aura Popa, şii fiica acesteia, Angela Aurora, în vârstă de 12 ani, scrie presa locală, precizând că şi soţul româncei, italianul Giacomo Dell’Otto, de 52 de ani, este de negăsit. Familia locuia în Sezze, dar în noaptea cutremurului cei trei erau la proprietatea lor din Amatrice, anunţă libertatea.ro.
Două dintre victime erau soţ şi soţie. Este vorba despre Aurelia şi Alexandra Dougaru. Cei doi şi-au pierdut viaţa în localitatea Amatrice, una dintre cele mai afectate de seism. Consilierul comunal român, Adrian Chifu spune că autorităţile italiene au confirmat decesul celor doi. Premierul italian Matteo Renzi a anunţat cu puţin timp în urmă că bilanţul a ajuns la 120 de morţi şi 368 de răniţi, dar este foarte probabil să crească.