Traficul pe Aeroportul din Lisabona a fost întrerupt timp de jumătate de oră sâmbătă seară din cauza prezenţei pe una din piste a patru suspecţi străini care au fost arestaţi de către poliţie, au precizat pentru AFP autorităţile portugheze, transmite Agerpres.
Suspecţii — patru algerieni, conform presei locale — au ieşit printr-o uşă de serviciu după aterizarea avionului lor care venea de la Alger şi s-au deplasat, din motive necunoscute, pe una din pistele aeroportului.
"Nu avem indicii care să ducă spre un posibil act de terorism", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei portugheze, care a lăsat de înţeles că ar f fost vorba mai degrabă de o tentativă de imigraţie ilegală.
Unul dintre cei patru suspecţi avea răni uşoare care nu ar avea legătură cu intervenţia poliţiei, a precizat el. Persoanele reţinute vor fi prezentate luni unui judecător, a adăugat el.
Incidentul survine într-un context extrem de tensionat în Europa după o serie de atentate jihadiste.
Măsuri de securitate suplimentare au fost astfel luate sâmbătă dimineaţă pe Aeroportul Amsterdam-Schiphol după ce autorităţile olandeze au primit "o informaţie în legătură cu aeroportul".