Bilanţul persoanelor rănite în atacul armat de vineri seară de la un centru comercial din Munchen a crescut la 35 , arată poliţia germană, potrivit DPA, scrie Agerpres.

În acest număr al răniţilor sunt incluse şi persoanele care au avut de suferit când panica s-a instalat în centrul oraşului după atacul de la centrul comercial Olympia, a declarat un purtător de cuvânt.

Poliţia relatează că atacatorul, înarmat cu un pistol semiautomat dobândit ilegal, a încercat să atragă persoane la un McDonald's promiţând pe Facebook mese gratuite.

Anchetatorii încearcă încă să stabilească motivaţia atacatorului, dar procurorii şi ministrul de interne Thomas de Maiziere au spus că adolescentul a fost tratat pentru depresie şi că este posibil să fi fost intimidat de alţi tineri.

Majoritatea celor nouă persoane care şi-au pierdut viaţa în atacul de vineri erau adolescenţi din familii de imigranţi turce şi kosovare.