Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs în Marea Neagră, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 0,40, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 5 kilometri, în apropiere de teritoriul Turciei. Oraşele cele mai apropiate de epicentru au fost Sinop (41 km), Tutuzlupinar (45 km), Ahmetyeri (62 km), Gerze (65 km) şi Ayancik (68 km).

În 28 iunie 2016, s-a produs în Marea Neagră un seism de o intensitate similară, dar la o adâncime de 31,3 kilometri.

În ultimii ani au avut loc în Marea Neagră mai multe cutremure de peste 4 grade pe scara Richter, însă cel mai mare, de 5,6 grade, a fost înregistrat în august 2009 la graniţa României cu Bulgaria, la o adâncime de 20 de kilometri. Acesta a fost resimţit în sudul Constanţei, la Mangalia şi la Bucureşti.