Familia se afla într-o staţiune din sudul Franţei, când au fost atacate de un bărbat pentru erau îmbrăcate sumar. Cea mai mică dintre fete (8 ani) este în stare critică.
 

UPDATE Familia a fost asaltată în timp ce servea micul dejun în satul Garda-Colombe în apropiere de Laragne-Montegli, Franţa.

Edmond Francou, primarul aşezării Garda-Colombe a declarat pentru Le Parisien că atacatorul locuia chiar vis-a-vis de victime, în centrul de vacanţă, având, la rândul său, 2 copii. Edilul a mai adăugat faptul că, imediat după atac, bărbatul a fugit, lâsându-şi familia siderată.

Poliţia l-a identificat drept Mohamed Boufarkouch, 37, născut în Maroc, dar stabilit în Yvelines, Franţa. Bărbatul se afla în vizorul poliţiei de 15 ani, iar în aceste momente se află în arest. Există suspiciuni că agresorul ar avea probleme psihice, asupra sa găsindu-se dovezi că a vizitat un medic psihiatru chiar în ziua când a săvârşit atacul, informează Daily Mail

Autorităţile nu au confirmat încă dacă motivul din spatele acestui atac ar fi religia, însă, primarul, alături de martori nu se îndoiesc că agresorul ar fi acţionat în numele islamului.

Conform sursei citate, mama alături de cele 3 fiice purtau tricouri şi pantaloni scurţi în momentul atacului, ţinută considerată de agresor, drept jignitoare.

Cea mai tânără dintre victime, fetiţa de 8 ani a fost rănită grav, având un plămân perforat. Fetiţa este în stare critică, la spital. Mama a suferit o rană în zona pieptului.

Programul de ştiri al postului TF1 a lansat informaţia conform căreia, victima l-a ajutat pe atacator în momentul în care acesta se îmbolnăvise chiar cu o zi înainte de atac, cele două familii împărţind o terasă dintre apartamentele alăturate.