Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter s-a produs luni dimineaţă, la ora locală 5,51, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău.
Seismul a avut loc la o adâncime de 121 kilometri, iar oraşele cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (42 de kilometri), Râmnicu Sărat (49 de kilometri), Vălenii de Munte (53 kilometri), Buzău (53 kilometri) şi Târgu Secuiesc (57 kilometri), scrie romaniatv.net.
În acest an, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter şi s-a înregistrat în data de 7 ianuarie, în judeţul Buzău.
Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mişcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimţit şi la Bucureşti.