Un avion Boeing 787 care venea de la Oslo şi se îndrepta spre Doha a aterizat de urgenţă pe aeroportul Otopeni, după ce pilotul a anunţat o defecţiune tehnică, au precizat reprezentanţii aeroportului Otopeni pentru MEDIAFAX.

"Vorbim de cursa Qatar Airways de la Oslo către Doha. Pilotul a sesizat nefuncţionarea unui motor şi a trebuit să zboare în siguranţă cu celălalt motor pentru că vorbim de o aeronava de tip Boeing 787 Dreamliner, aceasta a putut opera în siguranţă cu un singur motor. A făcut zona în apropiere de Bucureşti pentru a consuma cât mai mult astfel încât aterizarea să fie mai uşoară, cu mai puţin kerosen la bord. A aterizat la ora 14.08. Aeronava avea la bord 254 de pasageri, plus membrii echipajului care sunt în acest moment în siguranţă la sol, în grija companiei aeriene respective care are reprezentanţi pe Aeroportul Henry Coanda. În funcţie de decizia companiei aeriene se va şti exact ce se va întampla mai departe cu aceşti pasageri, dacă se va trimite o altă aeronava, dacă va fi reparată această aeronava sau altă decizie pe care o pot lua managerii companiei aeriene", a declarat pentru MEDIAFAX Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroporului Otopeni.

Reprezentanţii aeroportului Oropeni au precizat că a fost o aterizare de urgenţă tehnică şi că în astfel de situaţii , conform procedurilor standard, se creeaza un dispozitiv pe aeroport din care fac parte pompieri , ambulanţe şi personal special desemnat pentru a interveni în astfel de situaţii.

Mediafax