Nouă autospeciale de pompieri au fost trimise, joi seară, în oraşul Chitila din judeţul Ilfov, unde a izbucnit un incendiu la o fabrică de pâine, fără să fie semnalate victime şi fără să existe riscul ca flăcările să se extindă în vecinătate.

Incendiul a fost semnalat pompierilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov în jurul orei 21.30 la o fabrică de pâine de pe strada Banatului din oraşul Chitila, judeţul Ilfov. 

Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, flăcările au cuprins o suprafaţă de aproximativ 300 de metri. Nouă autospeciale, între care maşini de stingerea incendiilor, autoscări, maşini de descarcerare şi ambulanţe SMURD au fost trimise la locul incidentului. Nu au fost semnalate victime.