Procurorii DNA fac miercuri 11 percheziţii în Covasna şi Neamţ, la serviciile de eliberare a premiselor de conducere din cele două judeţe, la sediile unor firme şi la locuinţele mai multor persoane suspectate de fapte de corupţie care ar fi fost comise în acest an.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii de la Serviciul Teritorial Braşov fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie ce ar fi fost comise în 2016.
În această cauză, anchetatorii fac miercuri 11 percheziţii în judeţele Covasna şi Neamţ, dintre care două la sediile unor instituţii publice, iar restul la domiciliile unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale, a precizat DNA.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că instituţiile publice unde au loc percheziţii sunt serviciile publice comunitare pentru eliberarea permiselor de conducere şi înmatricularea vehiculelor din judeţele Covasna şi Neamţ, care funcţionează pe lângă prefecturi.
Percheziţiile sunt făcute împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov.