Preşedintele Statelor Unite vrea efective NATO suplimentare în România, Polonia şi Ţările Baltice, ca să descurajeze acţiunile Rusiei, scrie Der Spiegel.
Potrivit unor surse guvernamentale germane, Barack Obama îi va cere cancelarului german, Angela Merkel, să aprobe trimiterea de efective militare germane în partea de est a Alianţei Nord-Atlantice, pentru descurajarea Rusiei.
Barack Obama se va întâlni luni, în oraşul german Hanovra, cu Angela Merkel, cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, cu premierul Italiei, Matteo Renzi, şi cu şeful Guvernului de la Londra, David Cameron.
Conform surselor citate, Statele Unite se aşteaptă că Germania şi Marea Britanie să trimită efective militare în România, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia.
O decizie formală privind suplimentarea efectivelor militare pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice ar urmă să fie luată la summitul NATO programat la Varşovia.
Pentagonul a anunţat la sfârşitul lunii martie că Statele Unite vor trimite militari suplimentari în Europa de Est, inclusiv în România, începând din anul 2017, în contextul măsurilor de garantare a securităţii pe fondul acţiunilor Rusiei.
Decizia suplimentării capabilităţilor militare americane în Europa de Est are rolul de a oferi garanţii de securitate aliaţilor NATO în contextul activităţilor militare ale Rusiei. Alianţa Nord-Atlantică trebuie să transforme patrulele aeriene din zona Marii Baltice într-o forţă care să poată apară ţările baltice în caz de război, recomandă recent generalul american Philip Breedlove, comandantul în exerciţiu al forţelor NATO din Europa, în ceea ce era un avertisment adresat Rusiei.
AGERPRES