Gruparea Al-Qaida în Magrebul Islamic a confirmat, marţi seară, moartea lui Abu Firas al-Suri, purtătorul de cuvânt şi unul dintre cei mai proeminenţi lideri ai Frontului Al-Nusra, într-un raid aerian efectuat duminică de SUA, în nordul Siriei, transmite Reuters.

Gruparea Al-Qaida în Magrebul Islamic, filiala nord-africană a reţelei Al-Qaida, căreia îi este afiliat şi Frontul Al-Nusra, a postat o declaraţie online prin reţeaua media a grupării, marţi seară, ca un omagiu adus lui Abu Firas al-Suri.

Declaraţia, dată cu 4 aprilie, ar fi prima confirmare publică a decesului liderului Al-Nusra din partea reţelei Al-Qaida.

Oficiali americani au declarat luni pentru Reuters că SUA a efectuat raidul aerian de duminică, dar nu au putut confirma decesul lui Al-Suri.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului a precizat că raidul aerian a vizat o întâlnire a liderilor Al-Qaida în nord-vestul Siriei, la care era prezent şi Al-Suri.

Rami Abdel Rahman, directorul organizaţiei Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, a precizat, duminică, pentru AFP că Abu Firas se afla, în momentul efectuării raidului aerian, la o întâlnire cu alţi lideri islamişti în localitatea Kafar Jales, din provincia Idlib, unde ar fi murit şi fiul acestuia.

Mediafax