Nadia Savcenko, care a devenit cea mai faimoasă prizonieră din conflictul ucrainean, a fost condamnată marţi la 22 de ani de închisoare, între altele pentru crimă, însă fostul pilot respinge toate acuzaţiile, relatează DPA online.

Savchenko, în vârstă de 34 de ani, a fost acuzată că a transmis forţelor naţionale ucrainene coordonatele în vederea unui atac în care au fost ucişi doi jurnalişti ruşi.

Ea a fost găsită vinovată de crimă, tentativă de omor şi traversarea ilegală a frontierei ruse în timpul conflictului armat din Donbas, o regiune industrială în estul Ucrainei, potrivit agenţiei ruse de stat Tass.

Tribunalul de la Doneţk, un oraş situat în sudul Rusiei în apropiere de frontiera cu Ucraina, a stabilit că pedeapsa include cei aproape doi ani de când a fost încarcerată în Rusia.

Procurorii au acuzat-o pe Savcenko, un fost pilot, de "ură politică", potrivit BBC. Însă ea respinge toate acuzaţiile.

Numeroşi politicieni occidentali au îndemnat la eliberarea celei care a fost aleagă între timp în Verhovna Rada (Parlamentul ucrainean), reiterând acuzaţiile apărării, care a denunţat acest proces drept "un show" şi o "farsă".

În timp ce se prezenta sentinţa, Savcenko a cântat imnul naţional ucrainean.