Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, a ajuns la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul „Gaze ieftine”. Ioan Niculae, implicat şi el în dosar, este închis într-un alt dosar.
Procurorul şef al DIICOT anunţa, la începutul lunii februarie, că dosarul gazelor ieftine este aproape de final. E vorba despre dosarul în care doi foşti miniştri ai Economiei, Adriean Videanu şi Varujan Vosganian, sunt acuzaţi că ar fi oferit gaze naturale la preţuri mici unei firme controlate de miliardarul Ioan Niculae.
62 de milioane de euro ar fi prejudiciul în acest caz. Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, e acuzat că ar fi semnat trei memorandumuri prin intermediul cărora ar fi favorizat grupul de firme condus de Ioan Niculae. Practic, susţin procurorii, respectivele ordine ar fi obligat Romgaz să funcţioneze în interesul unor societăţi private, prin livrarea de gaz la preţuri preferenţiale. Nimic mai fals, susţine avocatul lui Adriean Videanu, care susţine că nu există prejudiciu.
Şi în privinţa senatorului Varujan Vosganian, ministru al Economiei înaintea lui Adriean Videanu, suspiciunile DIICOT sunt similare. Acesta nu poate fi însă urmărit penal, pentru că parlamentarii n-au fost de acord cu ridicarea imunităţii în cazul său. În plus, există posibilitatea ca faptele, în cazul său, să se prescrie.