Turcia şi Iranul, două ţări aflate pe poziţii opuse în războiul civil din Siria, au fost de acord că trebuie să coopereze pentru a pune capăt conflictelor sectare în regiune, inclusiv sprijinind o încetare a focului fragilă, după ce liderii lor s-au întâlnit la Teheran sâmbătă, relatează Reuters.

Iranul, împreună cu Rusia, a stat alături de preşedintele sirian Bashar al-Assad în războiul de cinci ani, oferindu-i sprijin militar şi financiar, în timp ce Turcia este cel mai mare critic al acestuia şi a sprijinit forţele de opoziţie. 
    
"Am putea avea puncte de vedere diferite, dar nu putem schimba istoria sau geografia noastră", a declarat prim-ministrul turc Ahmet Davutoglu. "Este extrem de important pentru Turcia şi Iran să dezvolte perspective comune pentru a pune capăt luptei între fraţi în regiunea noastră, pentru a opri conflictele etnice şi sectare", a adăugat el. 
    
"Noi credem că problemele regionale ar trebui rezolvate numai de ţările şi naţiunile din regiune. Cooperarea între Iran şi Turcia ar fi constructivă în aducerea unei păci durabile în regiune", a declarat la rândul său preşedintele iranian Hassan Rouhani, citat de agenţia de presă de stat IRNA, la întâlnirea cu Davutoglu. 
    
Turcia majoritar sunită este apropiată de Arabia Saudită, care a rupt relaţiile sale diplomatice cu Iranul şiit şi este preocupată de influenţa tot mai mare a Teheranului în Liban, Siria şi Yemen, aminteşte Reuters. 
    
"Avem diferenţe cu privire la unele probleme regionale, dar suntem determinaţi să gestionăm diferenţele pentru a ajunge la stabilitate în regiune... Iranul şi Turcia, ambele ar beneficia de pe urma securităţii şi stabilităţii regionale", a afirmat vicepreşedintele iranian Eshagh Jahangiri, stând alături de Davutoglu, în comentarii difuzate în direct de canalele turc NTV şi iranian Press TV. 
    
Reuniunea, ţinută cu câteva zile înainte de reluarea planificată a discuţiilor de pace asupra Siriei la Geneva, s-a concentrat de asemenea pe o încetare a focului în ţara sfâşiată de război şi vecină cu Turcia. 
    
"Noi credem că oprirea vărsării de sânge va stabili o bază importantă pentru negocieri politice. În acest scop, Turcia şi Iranul vor întreprinde, împreună şi separat, iniţiative cu părţile asupra cărora ele au influenţă", a declarat Davutoglu reporterilor după întâlnirea cu Rouhani, care a anunţat că va vizita Turcia, adaugă Reuters.

AGERPRES