Întrega reţea de electricitate a Siriei a fost avariată, joi, şi nu mai poate furniza curent electric în nicio parte a ţării, a anunţat agenţia naţională de presă Sana, citând o sursă din cadrul Ministerului pentru Electricitate din ţară.

"Au fost demarate operaţiuni pentru restabilirea accesului la energie electrică", a declarat aceeaşi sursă.

În prezent, în Siria se desfăşoară un război în toată regula între forţele regimului Bashar al-Assad, sprijinite de forţele ruse, şi militanţi ai organizaţiilor teroriste Stat Islamic şi Al-Nusra, afiliată reţelei Al-Qaida, grupări care sunt bombardate şi de forţele coaliţiei internaţionale conduse de SUA.

În baza unui armistiţiu temporar intrat în vigoare de sâmbătă, agreat de SUA şi Rusia, bombardamentele împotriva grupărilor opoziţiei siriene care au acceptat respectivul armistiţiu au încetat, deşi au fost raportate mai multe încălcări de ambele părţi.

Mediafax