Cineastul italian Carlo Lizzani, în vârstă de 91 de ani, s-a sinucis, aruncându-se de la balconul locuinţei sale din Roma, situat la etajul trei, au anunţat autorităţile italiene, citate de AFP.
O serie de mesaje de condoleanţe au fost anunţate la aflarea veştii morţii cineastului, inclusiv de la preşedintele Giorgio Napolitano, care îl cunoştea pe Lizzani de ani buni. Lizzani şi-a început cariera în calitate de critic de film, apoi a devenit scriitor, fiind apreciat în urma colaborării la scenariile pentru filmele „Germania anno zero/ Germania în anul zero“, regizat de Roberto Rossellini şi „Riso amaro/ Orez amar“, care i-a adus şi o nominalizare la Oscar.
Acesta a colaborat cu Jean-Luc Godard, Marco Bellocchio, Bernardo Bertolucci şi Pier Paolo Pasolini. În 1968, Academia de Film Italiană i-a acordat premiul pentru cel mai bun regizor pentru realizarea filmului "Banditi a Milano" şi, în 1996, premiul pentru cel mai bun scenariu pentru filmul "Celluloide".
Carlo Lizzani a condus Festivalul de Film de la Veneţia între 1979 şi 1982 şi a fost membru în juriul Festivalului de Film de la Berlin în 1994.
Lizzani a semnat regia a 74 de filme, majoritatea documentare.