Vremea se va încălzi faţă de intervalul precedent şi va deveni mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 22 de grade, cu cele mai mari valori în sud, iar cele minime între -2 şi 9 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări, la începutul zilei, în zona Carpaţilor Orientali, unde temporar se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ploaie, iar noaptea în regiunile intracarpatice, unde, doar izolat spre dimineaţă, este posibil să plouă slab. Vântul va sufla tare la munte, în special în Carpaţii Orientali, unde rafalele vor depăşi 90...100 km/h. Local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului şi în restul teritoriului, dar cu viteze de până la 50...60 km/h.

MARTI   Vremea va fi în continuare mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, îndeosebi în regiunile sudice şi sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 24 grade, iar cele minime între 2 şi 11 grade. Înnorările se vor accentua treptat începând din regiunile vestice şi, îndeosebi în a doua parte a intervalului, va ploua, în general slab cantitativ, în majoritatea zonelor. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor fi posibile descărcări electrice. Spre dimineaţă în zona înaltă din nordul Carpaţilor Orientali, trecător, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări la munte, iar ziua, izolat şi în restul teritoriului.