Mai mulţi bărbaţi înarmaţi au intrat într-un hotel şi într-un restaurant frecventat de străini. Atacul a fost revendicat de o ramură locală al-Qaida. Un asalt pentru eliberarea ostaticilor este în curs - peste 60 de persoane au fost deja eliberate, potrivit unor surse oficiale. Atacul intervine la mai puţin de două luni după unul asemănător din Mali. Ambele par să vizeze forţele franceze implicate în operaţiuni antiteroriste în Africa.

Bărbaţi cu turbane au atacat hotelul de lux Splendid şi cafeneaua Cappucino din centrul Ouagadougou. Potrivit martorilor, ei s-au baricadat în hotel şi au luat prizonieri între 100 şi 150 de oameni.

Cartierul a fost închis complet şi împânzit de forţe de securitate, sprijinite de militari francezi şi americani. Spre dimineaţă, holul hotelului era în flăcări, iar din interior se auzeau ţipete.

Atacul a fost revendicat de organizaţia al-Qaida din Magreb, în numele ramurii sale al-Murabitun. Gruparea condusă de Moktar Belmoktar este aceeaşi care l-a răpit în aprilie pe românul Iulian Gherguţ. Tot ei au revendicat atacul din noiembrie de la hotelul Radison Blu din Mali, soldat cu 20 de morţi, dintre care 14 străini.

Atacul este o premieră pentru capitala Burkinei Faso, dar nu constituie o surpriză, căci autorităţile sprijină logistic operaţiunea franceză Barkhane, în cadrul căreia 3.000 de militari francezi luptă cu militanţii islamişti din cinci ţări din regiunea africană Sahel. De altfel, hotelul atacat aseară este folosit adesea de militarii francezi care iau parte la această operaţiune. 

Digi 24